Diferența dintre traducere autorizată și traducere notarială

Una dintre cele mai frecvente confuzii legate de traducerea documentelor este diferența dintre „traducere autorizată” și „traducere legalizată notarial”. Termenii sunt uneori folosiți interschimbabil, dar se referă la lucruri diferite. În acest articol clarificăm fiecare noțiune și explicăm în ce situații se cere una, cealaltă, sau ambele.

Ce este traducerea autorizată

Traducerea autorizată este realizată de o persoană care are calificarea și, după caz, autorizarea necesară pentru a traduce acte oficiale dintr-o limbă în alta. Traducerea poartă, de regulă, o mențiune, o semnătură și o ștampilă prin care traducătorul își asumă corectitudinea și fidelitatea traducerii față de original. Acest tip de traducere este suficient pentru multe situații administrative simple, unde instituția are nevoie doar de conținutul actului redat corect în limba solicitată.

Ce este legalizarea notarială a traducerii

Legalizarea notarială este un pas suplimentar, realizat de un notar, care confirmă, de obicei, identitatea sau calitatea traducătorului și corespondența formală dintre traducere și actul original. Practic, notarul nu evaluează calitatea lingvistică a traducerii, ci atestă un aspect formal: că respectiva traducere a fost realizată de o persoană care are dreptul să o facă și că este atașată corect la documentul original sau la o copie a acestuia.

Această etapă este solicitată mai ales atunci când documentul urmează să aibă efecte juridice mai puternice, cum ar fi actele notariale, procurile sau actele folosite în proceduri judiciare.

Când se cere fiecare tip

Nu există o regulă universală, deoarece cerințele diferă de la o instituție la alta, dar există câteva tendințe generale:

• Traducerea autorizată simplă este adesea suficientă pentru cereri administrative, dosare de angajare sau documente informative.
• Traducerea legalizată notarial este solicitată frecvent pentru acte cu valoare juridică mai mare: procuri (vezi ghidul despre procuri), testamente, contracte, hotărâri judecătorești sau acte de studii folosite pentru recunoașterea calificărilor.
• Apostila poate fi cerută în plus față de oricare dintre cele două, atunci când actul este destinat unei țări semnatare a Convenției de la Haga - detalii în articolul despre apostilă.

Pot fi combinate cele două?

Da, și de fapt este o situație frecventă. Un scenariu tipic arată astfel: actul original este tradus autorizat, apoi traducerea este legalizată notarial, iar dacă este necesar, se aplică și apostila pe ansamblul documentului. Ordinea exactă a pașilor poate varia în funcție de tipul actului și de instituția care îl solicită, motiv pentru care este util să confirmi cerințele înainte de a începe procesul.

Exemplu: un act pentru o instituție bancară

Să presupunem că o bancă din altă țară solicită un extras de cont sau o adeverință de venit tradusă și legalizată pentru deschiderea unui cont. Un proces tipic ar putea fi:

1. Se confirmă la bancă dacă este suficientă traducerea autorizată sau dacă se cere și legalizare notarială.
2. Documentul este tradus, păstrând cifrele, denumirile instituțiilor financiare și formatul datelor.
3. Dacă banca solicită legalizare, traducerea este prezentată unui notar.
4. Documentul final este trimis sau depus conform instrucțiunilor băncii.

Diferențe de cost și de termen între cele două variante

Traducerea autorizată simplă este, de regulă, mai rapidă de obținut, deoarece implică un singur specialist și un singur pas. Adăugarea legalizării notariale presupune o etapă suplimentară, la un notar, ceea ce poate însemna un termen mai lung și, de regulă, o taxă separată față de costul traducerii propriu-zise. Dacă documentul necesită și apostilă, se adaugă încă o etapă, cu propriul termen de procesare, dependent de programul instituției abilitate să aplice apostila.

Din punct de vedere practic, este util să afli din start dacă documentul tău are nevoie doar de traducere sau de întregul lanț - traducere, legalizare, apostilă - pentru a putea estima corect atât costul total, cât și timpul necesar până la finalizarea dosarului. Detalii suplimentare despre acest calcul găsești și în articolul despre cât costă și cât durează o traducere autorizată.

Confuzii frecvente între cei doi termeni

• „Traducere legalizată” folosit generic - unii oameni folosesc acest termen pentru orice traducere oficială, fără a preciza dacă este vorba despre autorizare sau despre legalizare notarială propriu-zisă.
• Presupunerea că notarul verifică traducerea lingvistic - notarul confirmă, de regulă, aspecte formale, nu calitatea traducerii ca atare.
• Confuzia cu apostila - unii cred că legalizarea notarială este echivalentă cu apostila, deși cele două au roluri și recunoaștere internațională diferite.
• Ignorarea cerințelor specifice ale instituției - fiecare instituție (bancă, universitate, instanță) poate avea propriile praguri pentru ce anume acceptă, autorizat sau notarial.

Recomandări practice

• Nu presupune că orice traducere trebuie neapărat legalizată notarial - verifică mai întâi cerințele exacte.
• Dacă documentul are consecințe juridice importante (moștenire, contracte, procuri), este mai probabil să fie necesară legalizarea.
• Păstrează atât traducerea, cât și actul original, pentru orice verificare ulterioară.
• Dacă nu ești sigur ce ți se cere, întreabă explicit: „traducere autorizată” sau „traducere legalizată notarial”, pentru a evita confuziile.
• Ține cont de faptul că fiecare etapă suplimentară (legalizare, apostilă) adaugă timp și cost, așa că planifică din timp.

Cum se văd acești termeni dintr-o perspectivă internațională

Este util de reținut că denumirile și procedurile exacte pentru „traducere autorizată” și „traducere legalizată notarial” diferă de la un sistem juridic la altul. Unele țări folosesc conceptul de „traducător jurat”, ale cărui traduceri au valoare probatorie fără o etapă notarială separată, altele impun un pas suplimentar de certificare, iar altele solicită aproape întotdeauna implicarea unui notar pentru orice document oficial. Atunci când un act circulă între Moldova și o altă țară, este posibil ca cele două sisteme să nu se suprapună perfect, motiv pentru care instituția de destinație rămâne, în final, cea care decide ce anume acceptă.

Din acest motiv, o traducere considerată suficientă într-o țară poate necesita o etapă suplimentară pentru a fi acceptată în alta, chiar dacă subiectul documentului este identic. Verificarea directă a cerințelor instituției de destinație rămâne, și în acest context, cea mai sigură metodă de a evita surprize.

Întrebări frecvente

O traducere autorizată este suficientă pentru orice instituție?

Nu întotdeauna. Unele instituții acceptă traducerea autorizată simplă, altele solicită și legalizare notarială sau apostilă, în funcție de tipul actului și de destinație.

Notarul verifică și corectitudinea traducerii?

Notarul confirmă, de regulă, identitatea și calitatea traducătorului sau corespondența formală a documentelor, nu efectuează el însuși o expertiză lingvistică a traducerii.

Cum aflu ce tip de traducere mi se cere?

Cel mai sigur este să întrebi direct instituția care solicită documentul, deoarece cerințele diferă în funcție de țară, de tipul actului și de scopul utilizării lui.